Marele premiu internațional în magie

Dedic primul meu Mare Premiu, “The Golden Cat Grand Prix”, tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 120 de ani, dar mai ales juniorilor. Copii ar trebui să fim cu toţii în adâncul sufletului nostru şi pentru a nu crea confuzie mă voi referi la cei mici ca fiind “juniori”. Copiii juniori sunt principala sursă de inspiraţie pentru mine, ei se minunează din absolut tot şi din nimic, de tot ceea ce e mare sau infinit de mic. Datorită lor sunt magician şi, dacă ar fi să menţionez un mentor în magie, acela ar fi unul colectiv, şi anume “copiii”.
Aşadar, le foarte mulţumesc în primul rând tuturor copiilor şi sper ca eforturile mele să ajungă la voi şi să vă facă fericiţi.
Îmi doresc ca acest trofeu internaţional să fie primul dintr-o cameră a trofeelor şi de aceea vă cer susţinerea, oricare ar fi aceea, mai ales cu inima şi gândul, în această călătorie către cea mai înaltă performanţă. Mulţumesc din toată inima!

trofeu