Emoții tot mai mari la Românii Au Talent, sezonul 3

Am avut ocazia să retrăiesc emoțiile participării la <<Românii Au Talent>>, însă de data aceasta nu performând pe această scenă, ci din public, susținându-mi un prieten. Comediantul și magicianul FunBoy, un artist care întotdeauna reușeste să obțină un răspuns puternic din partea audienței topite de râs, un artist căruia îi mulțumesc și pe care îl pot numi prieten.

Emoțiile pe care le trăiești din public sunt de altă natură, sunt emoțiile unui observator care nu riscă nimic. Cea mai mare teamă a oamenilor, care poate și-ar dori să urce pe scenă dar nu o fac, este aceea de a nu fi penibil, este un risc ce trebuie asumat și apoi depășit. Emoțiile pe care le simt ori de câte ori privesc un spectacol mă pot duce până la lacrimi, dar în mod sigur, stârnesc instantaneu o puternică dorință de a urca pe scenă chiar în momentul acela. După fiecare spectacol pe care-l urmăresc, indiferent de natura lui, rămân cu un apetit fabulos de a urca pe scenă. Mă imaginez ca fiind parte al fiecărui spectacol bun.

 Așadar, privindu-l pe Funboy, am retrăit participarea mea în semifinală și am realizat că acele minute de live, în audiență națională, nu reprezintă doar un moment artistic, ci și un act de curaj prin care îți asumi riscul de a fi judecat și comparat cu artiști din alte domenii. Este ca și cum ai compara un pește cu o pasăre. Este oribil ca, dupa ce ai avut mii de spectacole, munca depusă de-a lungul anilor să fie judecată prin comparații paradoxale cu alte domenii artistice. Cel mai rău lucru este să îți fie judecată arta; pentru că arta nu se judecă, se ia ca atare, se gustă. În mod sigur atunci când vedeți un film nu oferiți producătorilor sugestii: “Ai fi putut să faci diferit, ai fi putut îmbrăca altfel actorii și chiar ar fi mers un moment de dans în film”. O nebunie, un risc total; artistul își expune gâtul firav de căprioară, lăsându-l la voia unor oameni: tăiați-l sau mângâiați-l.

Sunt conștient că acest act de curaj este, de fapt, o nebunie la care artiștii  recurg pentru a se face văzuți, și nu pentru că este mediul propice în care ar fi dorit să-și prezinte arta. Însă, această nebunie este utilă pentru că te călește, face parte din traseul inițiatic către excelență și capodoperă. Această nebunie este ceea ce definește de fapt un artist, nebunia de a te expune fără nici cea mai mică protecție ân fața publicului, de a fi sincer și autentic. Cred că publicul trebuie să fie conștient de aceasta și trebuie să aprecieze onoarea care i se acordă; pentru că i se acordă dreptul suprem – acela de a judeca, un drept pe care uneori nu-l merită.